Depresia Covid-19

Pandemia de coronavirus poate lăsa în urma sa nu doar traumele bolii fizice şi o criză economică, ci şi o criză a sănătăţii psihice a oamenilor.

Trecerea epidemiei de coronavirus lasă în urma sa traumele luptei cu boala pentru milioane de pacienţi, dar şi o criză financiară puternică. Suplimentar, ea poate lăsa, spun experţii, şi o criză a sănătăţii mintale. Potrivit OMS, o creştere a numărului şi a intensităţii bolilor mintale este probabilă, iar guvernele ar trebui să pună această problemă în centrul răspunsurilor pe care le oferă pandemiei.

“Izolarea, teama, incertitudinea şi haosul economic, toate cauzează sau pot cauza probleme psihologice. Sănătatea mintală şi bunăstarea tuturor societăţilor au fost afectate sever de criză şi reprezintă priorităţi care trebuie analizate urgent.”

a declarat Devora Kestel, director al departamentului pentru sănătate mintală din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Experţii notează că cei mai vulnerabili în faţa depresiei sunt copiii, tinerii, dar şi cadrele medicale care au îngrijit pacienţi cu coronavirus. De asemenea, violenţa domestică poate fi un factor care să amplifice această situaţie.

In timpul acestei pandemii, stresul poate include simptome precum:

  • Frica si ingrijorarea privind propria sanatate, dar si a celor dragi
  • Schimbari in rutina somnului si a stilului de viata
  • Dificultate in adormire si in concentrare
  • Inrautatirea problemelor cronice
  • Cresterea consumului de alcool, nicotina sau alte substante interzise.

Impartasirea unor informatii relevante despre Coronavirus si intelegerea riscurilor reale, atat in ceea ce te priveste, cat si in ceea ce ii priveste pe cei dragi, poate sa faca acceptarea pandemiei mai usoara. Atunci cand impartasesti informatii relevante si valide oamenilor din jur, acestia vor fi mai putin stresati.

Ce putem face in contextul actual

Raspandirea infectarii cu noul coronavirus, SARS-CoV-2 si afectiunea generata de acesta, COVID-19, au dus la schimbari serioase in viata noastra de zi cu zi, mai ales de cand STAMACASA.

Persoanele care sunt deja in diverse forme de terapie, dar si cele vulnerabile, bolnavii cronici sau cei care au trecut deja printr-o interventie complicata, care le-a pus viata in pericol, sunt mai puternic afectate de stari de anxietate si chiar depresie in aceasta perioada.

Ei nu sunt insa singurii afectati, pentru ca, pe de o parte izolarea, pe de alta parte confruntarea directa cu pericolul dat de eventualele complicatii ale infectiei sau chiar expunerea zilnica la riscul infectarii, conduc la cresterea anxietatii.

Primul lucru pe care trebuie sa il stim, spun specialistii, este ca frica e normala in acest context al pandemiei pe care il experimentam cu totii.

Sunt insa lucruri pe care le putem face fiecare pentru a scadea nivelul de stres, iar atunci cand ne simtim depasiti de situatie, putem apela la ajutorul specialistilor psiho-terapeuti. Exista servicii online GRATUITE, si pentru noi toti, dar si pentru personalul medical si serviciile de urgenta.

Este recomandat 

  • Sa ne pastram calmul
  • Sa gandim rational orice actiune, inainte de a o intreprinde
  • Sa acceptam ca trecem printr-o situatie pe care nu o putem controla
  • Sa ne stabilim o rutina zilnica, daca stam acasa
  • Sa ne informam din surse sigure
  • Sa limitam expunerea la mass-media
  • Sa ne acordam timp, in fiecare zi, pentru relaxare sau meditatie (bai prelungite, muzica, sport, yoga)

TELVERDE ANXIETATE-DEPRESIE – sunt specialisti care pot sa ofere suport imediat, 24/7!

0800 0800 20

Echipa Consilierul Personal vă stă și ea oricând la dispoziție pe pagina de Facebook cu un dialog pentru eliberarea minții de anxietatea provocată de criza pandemiei si nu numai.

Sindromul Obsesiv Compulsiv

Tulburarea obsesiv-compulsiva este un tip de boala mentala care cauzeaza ganduri nedorite, in mod repetat. Pentru a scapa de aceste ganduri, o persoana repeta anumite gesturi la nesfarsit. De exemplu, o persoana s-ar putea teme ca orice lucru atinge este infestat cu bacterii si, din aceasta cauza, se va spala pe maini de foarte multe ori. Tulburarea obsesiv-compulsiva este o boala cronica, cu o evolutie pe termen lung, care poate acapara viata celui afectat.

Ce cauzeaza tulburarea obsesiv-compulsiva?
Expertii nu cunosc cauza exacta a tulburarii obsesiv-compulsive. Cercetarile sugereaza ca poate fi vorba de o problema cu modul in care o parte a creierului trimite informatii catre o alta parte. Lipsa serotoninei poate fi un alt motiv. Unii experti considera ca o problema legata de infectii, precum amigdalita streptococica sau scarlatina poate declansa tulburarea sau, in cazul copiilor, o poate inrautati.

Simptomele tulburarii obsesiv compulsive
Simptomele tulburarii obsesiv-compulsivetind sa apara si sa dispara. Cel mai frecvent simptom este anxietatea. De exemplu, este posibil sa aveti un sentiment general ca ceva groaznic se va intampla daca nu faceti o anumita sarcina, precum verificarea constanta a cuptorului. Daca nu reusisti sa verificati, va veti simti tensionat.

Obsesiile
Acestea sunt gandurile nedorite, ideile, impulsurile pe care le aveti in mod constant. Nu vor disparea si vor interfera cu gandurile normale, cauzand anxietate sau frica. Gandurile pot fi sexuale sau violente sau pot cauza ingrijorare cu privire la anumite boli si infectii:

  • Teama ca ceva rau o sa se intample, fie ca este vorba de propria persoana sau de cineva apropiat
  • Dorinta de a face totul perfect
  • Frica de a va murdari sau infecta

Compulsii
Acestea sunt comportamentele pe care le repetati pentru a incerca sa controlati obsesiile. Unii oameni au comportamente rigide si organizate, in timp ce altii au comportamente complexe, care se schimba.

  • Spalatul rufelor
  • Numaratul sau spalatul obsesiv al mainilor
  • Repetarea anumitor lucruri
  • Aranjarea obiectelor intr-o ordine perfecta
  • Strangerea lucrurilor de care nu aveti nevoie
  • Rugaciunea

Obsesiile si compulsiile ocupa foarte mult din timpul persoanelor afectate. Acestea interfereaza cu rutina de la scoala sau de la locul de munta si afecteaza activitatile sociale si relatiile. Uneori, persoanele afectate inteleg ca obsesiile si compulsiile lor nu sunt reale. Dar sunt cazuri in care acestia cred cu tarie in fricile lor.

Cum diagnosticam tulburarea obsesiv-compulsiva?

Medicul dumneavoastra poate stabili daca suferiti de tulburare obsesiv-compulsiva intrebandu-va despre simptome si starea de sanatate din trecut. S-ar putea sa fie necesar si un examen fizic. Este important sa discutati cu medicul dumneavoastra daca credeti ca aveti anumite simptome. Multe persoane cu tulburare obsesiv-compulsiva traiesc fara tratament deoarece le este rusine sau frica sa discute cu un medic specialist.

Tratament
Tratamentul presupune atat medicamente, cat si consiliere.
Consilierea pentru tulburarea obsesiv-compulsiva este un tip de terapie cognitiv-comportamentala numita expunere si prevenire a rapunsului. Aceasta terapie creste, in mod lent, contactul cu lucrul care va cauzeaza griji sau convingeri false. De exemplu, daca sunteti ingrijorat ca veti intra in contact cu multi germeni atunci cand atingeti anumite lucruri, terapia va presupune atingerea lucrului respectiv fara a va spala pe maini ulterior. Cu ajutorul terapiei si a unui consilier, simptomele se vor reduce odata cu trecerea timpului.

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe